Life or something like it.

Am auzit ca este posibil sa ne maturizam, doar ca nu am intalnit pe nimeni care chiar s-a maturizat. Fara parintii care sa ne tina din frau, sfidam orice regula si orice limita. Aruncam excese de furie atunci cand lucrurile nu merg cum am vrea noi, soptim secrete in intuneric, cautam alinare acolo unde o putem gasi si speram… in ciuda oricarei ratiuni, in ciuda oricarei experiente. Precum copii, nu ne pierdem niciodata speranta.
Durerea,.. inveti sa te obisnuiesti cu ea, speri ca va trece de la sine si ca rana ce a cauzat-o se va vindeca. Nu exista solutii sau raspunsuri simple, respiri adanc si astepti,...astepti ca durerea sa dispara. De cele mai multe ori reusesti sa o inabusi, dar, uneori te loveste atunci cand te astepti mai putin. Inveti sa te lupti cu durerea pentru ca adevarul este ca... nu poate fi depasita si viata va cauza intotdeauna mai multa durere.
Poate ca nu ar trebui sa fim fericiti. Poate ca recunostinta nu are nimic de-a face cu bucuria. Poate ca a fi recunoscator inseamna sa te multumesti cu ceea ce ai. Apreciind victorii mici. Poate ca suntem recunoscatori pentru lucrurile familiare pe care le stim. Si poate ca suntem recunoscatori pentru lucrurile pe care nu le vom sti niciodata. La sfarsitul zilei, faptul ca avem curajul de a fi inca in picioare este un motiv suficient pentru a sarbatori.